Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ADĂPOSTI DE

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 70 pentru ADĂPOSTI DE.

Alexandru Macedonski - Pădurea

... înălțat, Cu rănile în piept închise, cu doru-n suflet alinat? Poetul dacă se așează la vreo răspânt'e cu fântână Vorbește cu izvoru-albastru de-a codrului frumoasă zână, Ce se tot face nevăzută de când nu sunt nici frați de cruci, Nici verzișori frumoși ca zmeii, nici poteră și nici haiduci. Și cântecele ce deșiră îi sunt adesea însoțite De milioanele de frunze în soare-apune poleite, Iar apa alergând la vale, cu un murmur nedefinit Le duce fără de-a ști unde și nici de unde i-au venit. Ciobanul dacă se zărește printre desișul tău cel verde, De rând de-ar fi la-nfățișare, înfățișarea lui și-o pierde, Și ca-ntr-o cadră ce-ar cuprinde pe un păstor al lui Virgil Se-ntipărește ... alăturea cu mieii, pe care blând îi păstorește, Cu pieptul gol, în vânt cu părul ce alba față i-o umbrește, Ca-n vremuri clasice de simplu, dar și frumos și fericit Precum n-a fost până acuma de nimeni încă-nchipuit. Voinicul dacă pe sub seară și-adăpostește-a lui comoară De ...

 

Mateiu Caragiale - Sihastrul și umbra

... Mateiu Caragiale - Sihastrul şi umbra Sihastrul și umbra de Mateiu Caragiale Minunea Sfântului Grigore Papa De furia furtunii au nu te temi, străine Cu searbăd chip, ce singur, prin ceață, treci gemând, De te vei pierde-n codri amar va fi de tine, Nu vezi cum fierb nori negri la zare fulgerând? Ascultă vântul rece în apriga-i mânie Ce sumbru vaier smulge stejarilor trufași, Stă gata ... n selbă țipă La cuibu-i se întoarce în turnul părăsit Să-și oploșească puii și, tremurând, în pripă, Tot ce e viu s-ascunde de spaimă năpădit. Hai, dar, în sihăstria din vechile ruine De te adăpostește și tu, rămâi la mine. - Nu, nu pot, îmi răspunse cernitul călător, De buna ta primire sorțit sunt să n-am parte, Pleca-voi înainte, în noapte, sunt dator Să merg fără-ncetare și fără țel, departe, Și ... Mișcat de graiu-i dulce, sunând abia, sfios Eu îl privii mai bine. O nobilă tristețe Adânc întipărită pe chipu-i mult duios, Îi adumbrea de farmec semeața frumusețe. Privirea sa cea neagră în taina-i oglindită, Purta sfâșietoare o jale nesfârșită. Urmai a-i spune totuși: Nu stăruiesc ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Nucul (Iosif)

... Ştefan Octavian Iosif - Nucul (Iosif) Nucul de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Același loc iubit umbrești Și-un colț de cer întreg cuprinzi, Nuc falnic, strajă din povești, Dasupra casei părintești       Aceleași crăngi întinzi... De veacuri fruntea nu ți-o temi, Ții piept cînd vin furtuni năval — O, de-ai putea să mai rechemi La poala ta și-acele vremi       De trai patriarhal ! Acel șirag de mîndre veri De cari mi-aduc aminte-abea, Asemeni unor dragi păreri Ce-au legănat în mîngăieri       Copilăria mea... O, de-ai putea să mai aduni Alaiul de copii vioi Ce-n horă se-nvîrteau nebuni Și toamna făureau cununi       Din veștedele-ți foi ! Dar unde-s brudnicii [1] copii Și unde-s ... sfaturi cu părinții mei, Și frunza ce-o călcară ei       Țărînă s-a făcut ! Străjer măreț, mai ți-amintești ?... Tu singur, încă neînfrînt, De-amar de

 

Grigore Alexandrescu - Răzbunarea șoarecilor sau moartea lui Sion

... roditoare Și de literi rozătoare; Șeful ei, un ghiscan mare, În dosare locuiește, Nume de Rozon el are Și pe polițe domnește: El e strănepot de frate Lui Raton, care odată Trăia de zgomot departe, Într-o cameră privată. Într-o zi ­ nu, era seară ­ Dup-a lui Rozon poruncă, Șoarecii toți s-adunară ... o tăcere-adâncă Aste vorbe ascultară: "De când sub aceste bolte ne aflăm adăpostiți, Fraților! voi știți prea bine cât am fost de fericiți; Șeful de azi al Arhivei, om de pace iubitor, Ne-a fost chiar ca un părinte, un zelos ocrotitor. Nimeni din voi nu se plânge că din cuib a ... l-a doua-nviere eu cred că se vor găsi, Când șoarecii le-or aduce, dacă or mai trebui. Cu toate acestea lupta, de-o fi cum am auzit, Mortului face onoare, căci mult s-a împotrivit: Și s-au găsit împrejuru-i, de mâna lui sugrumați, Un mare număr de șoareci tot din cei mai însemnați. Ba încă spun (dar aceasta eu nu v-o asigurez, Căci fapta e

 

Constantin Stamati - Dorul de patrie

... Constantin Stamati - Dorul de patrie Dorul de patrie de Constantin Stamati Dedicat României Am fost și eu român, Dar m-am făcut păgân, Căci tânăr fiind, Bietul meu pământ, De tătari călcat, Ei sclav m-au luat. . . . . . . . De-acum numai moartea Să mă scape poate Din păgânătate. Doina veche a unui prizonier la tătari1 Bunului patriot și fumul țării sale i ... cadre ce se zăresc; Aice-un șir de culmi nalte. Acolo văi, râuri late, Ce Dacia sfâșuiesc Și-n bucăți o împărțesc... Acolo ziduri căzute De cetăți ce pomenesc Faima Daciei trecute Și-a neamului românesc. II Dar cum de au pierit oare A României3 nume mare, Ș-a celor principi faimoși Patriei părinți duioși? Unde-s oștele acele Care-odată ... pizmaș să-l înfrunteză Ce mult timp i-au fost gelatâ€�... VI O, protecție înaltă!!! Tu sameni această dată Cu marele prooroc, Care pe munte de foc, A legii table săpară Populului bântuit, Pe care el și scăpară De un jug nesuferit... Iar făr’ de-a ta apărare Popoarele împilate Nu-i chip să aibă scăpare ...

 

Duiliu Zamfirescu - Flori de paște

... Duiliu Zamfirescu - Flori de paşte Flori de paște de Duiliu Zamfirescu La Palermo La Palermo, primăvara, Trandafirii urcă scara. Liliacul alb roșește Când sărută Dintr-o cută Sânul ce-l adăpostește. Prin grădini a ... În ciorchine De glicine Pe balcoane aninate. Dimineața ideală Râde-n floarea de migdală, Tinerețea stă în cale, Întrupată Într-o fată Cu un coș de portocale. Vin, Bălcescule, din somnul Adormiților în Domnul, Să vezi firea cum renaște: Totul cere Mângâiere Pentru florile de Paște. Unde ești, în care floare Clipa ta nemuritoare Și-a luat ființă nouă? Care plantă Elegantă Poartă sufletu-ți în rouă? Căutând ...

 

Alexandru Macedonski - Ospățul lui Pentaur

... Alexandru Macedonski - Ospăţul lui Pentaur Ospățul lui Pentaur de Alexandru Macedonski Templul nalt ce e din piatră cu-ngrijire prelucrată În inscripții hieratici răspândite cu belșug Prin al soarelui praf de aur scânteiază și s-arată Uriaș prin înălțime, răpitor prin meșteșug. Pe sfințenia tihnită stâlpi de umbră priveghează, Pe când flăcări parcă urcă din nisipu-n zare-ntins; Uși de bronz întredeschise pe-adâncimi ce-nfricoșează Întunericu-l frământă cu năluci de aur stins. Sfinxi pe socluri de-alabastru așezați pe două rânduri, De la scara care duce pe platforma de porfir, Roși de vânturi, arși de soare, dar senini de orice gânduri, S-odihnesc cu moliciune printre flori de trandafir. Dar în sala hipostilă, împrejurul unei mese, Pentaur, poet și preot, stă cu oaspeți numeroși, Cupe de-onix se ridică, daruri scumpe, lui trimese De Ramses și de curtenii cei avuți și generoși. Dintr-o singură fereastră cade-o trâmbă luminoasă, Ce-nfășoară comesenii într-un nimb strălucitor, Fundul templului se pierde sub ... regelui pericol, și sub două mii de care Uruind pe roți de-aramă face câmpu-a tremura. Un torent ce-și prăvălește cursul de ...

 

Cincinat Pavelescu - Corbii

... Cincinat Pavelescu - Corbii Corbii de Cincinat Pavelescu Dlui C. Pariano O! corbi siniștri, vă iubesc; Voi, ce pe-al iernii alb lințoliu Cădeți în stoluri ce-ngrozesc Ca niște pete ... Poe, în cinstea voastră, A scris balada-ntunecată Al cărei laitmotiv e tristul Și-ngrozitorul: niciodată! O, corb sinistru, al meu suflet Scârbit de lupte și de jale E-atras de doliul sarcastic Ce-l poartă aripile tale! Și-aș vrea pentru-a scăpa de

 

Constantin Stamati - Răpitorul

... Constantin Stamati - Răpitorul Răpitorul de Constantin Stamati Un oarecare răpitor foarte se înavuțise, Și cu jurământ la toți făr-a-l întreba spunea, Și sufletul își punea, Că ... frică Cineva să-l oblicească c-au umblat cu oca mică, Adică că pe cineva au înșelat; Deci socotea cu ce chip să mulțumească Domnului de comoara ce i-au dat, Sau că poate el, sărmanul, gândea să se pocăiască. În sfârșit, el hotărăște pentru săraci să zidească O casă mare ... începe casa și mai o gătește, Și plimbându-se printr-însa, însuși cu sine grăiește: „Iată fapta minunată ce și Domnului îi place, Care de acum cu mine trebuie să se împace De câte pozne am făcut. Iar săracii pentru mine vor conteni a se plânge Și a mai zice Că eu sângele le ... în această casă vor trăi mai mulțumiți Decât în casele lor, pe care eu le-am luat, Și mult mai bine hrăniți, Dându-le lor de mâncat Bucate boierești, Iar nu țărănești...â€� Atunci un om oarecare, ce pe acolo trecea, L-au auzit ce zicea Și i-au răspuns: â ...

 

Emil Gârleanu - Frunza

... încălzită, frunza se scăldă în albastrul văzduhului. În scurtă vreme se desfăcu mare, verde, mai frumoasă ca toate, mai sus decât celelalte, tocmai în vârf. De deasupra îi cădea lumina, dedesubt se ridica, până la ea, mireasma crinilor albi, singuratici, cu potirul plin de colbul aurului mirositor. Un ciripit străin o miră. Și cea dintâi rândunică, venită de departe, tăia albastrul ca o săgeată, înconjură copacul de câteva ori cu strigăte de bucurie, apoi se așeză pe streașina casei, cântând mereu... Dar într-o dimineață raza de soare nu mai veni. Cerul rămase acoperit de nori. Cea dintâi picătură de ploaie o izbi rece, greoaie. Câteva zile a plouat. Nici rândunele nu se mai vedeau. Dar mirosul crinilor, seara, se împrăștia puternic, umed ... ea! Ramurile goale se loveau unele de altele, tremurând ca de frig. Deasupra, cerul cu nori greoi ca de bumbac; în largul lui, stoluri întregi de păsări plecau în șir; atunci băgă de seamă că și cuiburile rândunelelor rămăseseră goale. Un fior o străbătu și se gândi la pasărea care nu o văzuse de

 

Elena Liliana Popescu - Imn Existenței

... poată-atunci să vadă că toate sunt create și-n haina pământească, ce Forma o exprimă, Adăpoestesc un suflet mereu în căutare, ce e fără de moarte prin har dumnezeesc – Și-atunci să-Ți mulțumească, primind a ta iertare de tot ce îl desparte, dar zorii îi vestesc, De clipa însemnată când va putea să creadă cu-adevărat în Tine descoperind în el, Trimisul Tău în lumea ce n-a știut să ... neschimbătoare în tot ce-i schimbător, fiind mosorul veșnic ce-și desfășoară ața și-n lumea muritoare, doar El nemuritor. VI Doar El măsoară timpul de când călătoria Ființei-om eterne fusese poruncită și până-n clipa-n care știu că datoria constând în a discerne, atât de mult dorită, Ținea doar de orgoliu, o falsă calitate a lumii-nșelătoare ce pân-atunci păruse, în mintea sa confuză, doar ea realitate mereu în transformare, pe care ... ea nevoie ființa-om chemată, anume să-mplinească Voința de schimbare Aceea de-a cunoaște, din ce în ce mai bine, iluzia puterii de

 

   Următoarele >>>